Participarea județului Alba la BIO4ECO

Județul Alba face parte din Regiunea de dezvoltare Centru în România, care este partener al proiectului BIO4ECO ”Politici regionale durabile în domeniul bioenergiei: o nouă abordare”. Proiectul face parte din programul Europa Interregională, care este în desfășurare până pe 30 septembrie 2020 și care a obținut o finanțare de 1,261,636 de euro prin Fondul European de Coeziune. Proiectul are scopul de a îmbunătăți politicile regionale și naționale în contextul tranziției spre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, prin abordarea nevoilor de eficiență energetică și durabilitate. Stakeholderii români au beneficiat deja de proiect prin participarea lor la mai multe evenimente și ateliere. În cel de al șaselea semestru de implementare a proiectului BIO4ECO, Agenția de Dezvoltare Regională Alba Iulia în colaborare cu Commission’s science and knowledge service-Joint Research Centre au organizat un curs de pregătire, pe parcursul a trei zile, pentru dezvoltarea și scrierea proiectului H2020. Întâlnirea a avut loc la Tîrgu Mureș și a adunat peste 30 de reprezentați ai grupurilor locale de stakeholderi precum universități, institute de cercetare, grupuri, organizații non-guvernamentale și autorități publice din Regiunea Centru.

Obiectivul acestui eveniment a fost sprijinirea inovatorilor regionali pentru ca aceștia să identifice mai bine nevoile concrete și pentru a-și maximiza șansa de succes a propunerilor de proiecte, concentrate asupra patru priorități cheie: inovație și cercetare, agenda digitală, sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii și economia cu emisii reduse de dioxid de carbon.

În plus, în timpul atelierului și vizitei de studiu din Paris, care a avut loc în septembrie 2018, participanții au avut oportunitatea de a face schimb de bune practici locale și de a identifica parteneri la nivel paneuropean. Printre participanți s-a numărat și managerul Agenției Locale pentru Energie Alba, domnul Florin Andronescu, care a explicat faptul că județul Alba are un mare potențial în domeniul soluțiilor de energie regenerabilă  datorită resurselor de biomasă din județ și a exemplelor de bună practică.

Pentru mai multe detalii accesați:

https://www.interregeurope.eu/bio4eco/

Filme documentar-artistice REGIO in Regiunea Centru